În atenția autorităților contractante!

Published on: Fri, 07/10/2020 - 16:55

   În contextul Ordinului ministrului finanțelor nr. 82 din 06 iulie 2020 privind modificarea Ordinului 193/18 cu privire la înregistrarea contractelor de achiziții publice de către trezoreriile teritoriale, în special, ce ține de măsurile de remediere constatate în rapoartele de monitorizare a corectitudinii procedurilor de achiziții publice pe care le întocmește Agenția Achiziții Publice, urmează a fi luată în considerare distincția dintre natura juridică a rapoartelor de monitorizare și deciziile Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.

   Astfel, rapoartele de monitorizare ale Agenției Achiziții Publice nu reprezintă acte administrative în sensul Codului administrativ și respectiv, nu sunt supuse controlului judecătoresc ceea ce face ca acestea să aibă un caracter recomandabil și nu pot avea prioritate în cazul unor abordări diferite pe marginea unor aspecte apreciate de Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor.

   Dispunerea măsurilor de remediere este prerogativa Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, iar deciziile acesteia din urmă sunt obligatorii spre executare și orice contract încheiat cu nerespectarea acestor decizii este lovit de nulitate absolută, astfel cum dispun imperativele art. 86 alin. (11) din Legea nr. 131/2015.

   Prin urmare, responsabilitatea privind aplicarea măsurilor de remediere este exclusiv a autorității contractante, or aceasta se poate baza doar pe actele normative din domeniul achizițiilor publice, actele administrative cu caracter normativ și/sau individual, însă nu poate avea la bază rapoarte sau demersuri explicative care nu produc efecte juridice și nu sunt supuse controlului judecătoresc.

Share: