Întrevedere cu reprezentanții Programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” - MISRA

Published on: Tue, 10/11/2022 - 16:56

        Directorul general al  Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, Serghei Merjan, s-a întâlnit luni, 10 octombrie 2022, cu reprezentanții Programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” – MISRA, domnul Zoran Nikolovski, director adjunct de program, doamna Eugenia Stancu, șef de Componentă Consolidare Instituțională și domnul Oleg Sîrbu, expert  IT în cadrul programului.

       În cadrul întrevederii, Serghei Merjan a prezentat activitatea instituției, specificând că, ANSC a fost creată ca autoritate competentă în a soluționa contestațiile depuse în cadrul procedurilor de achiziții publice, astfel având obligația de  apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor implicate în procesul de soluționare a contestaţiilor, ulterior domeniile de competență fiind extinse pentru achizițiile sectoriale și concesiuni de servicii și lucrări.

      Totodată, a fost menționat rolul Agenției în procesul de achiziții publice/sectoriale, precum și provocările care stau în fața instituției.

     Serghei Merjan  s-a referit și la managementul documentelor în cadrul Agenției,  accentuând astfel, necesitatea digitalizării proceselor business în cadrul Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, în special în partea ce ține de procesul de soluționare a contestațiilor și activitățile aferente acestuia, care va rezulta în creșterea eficienței și transparenței procesului și va permite crearea bazei de cunoștințe pentru actorii interesați. Mai mult decât atât, digitalizarea proceselor este imperativă în vederea asigurării implementării recomandărilor din raportul privind evaluarea sistemului de achiziții publice și din raportul de audit al Curții de Conturi.

      Astfel, directorul general al ANSC, a remarcat că, în acest sens, în iulie 2022, între Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor și Agenția de Guvernare Electronică, a fost semnat un Acord de colaborare, iar la 04-07 octombrie 2022, au avut loc ședințe de lucru pentru a discuta oportunitatea implementării în cadrul ANSC a soluțiilor elaborate de AGE, în partea ce ține de depunerea contestațiilor și a documentelor aferente procesului dat, precum și aspecte tehnice de interconectare a soluțiilor AGE cu aplicația utilizată la moment de către ANSC.

În contextul discuțiilor purtate,  reprezentanții Programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” – MISRA, au confirmat necesitatea digitalizării procesului de soluționare a contestațiilor și încadrarea acestei sarcini în obiectivele programului MISRA.  În acest sens, experții USAID au afirmat că oportunitatea includerii ANSC în programul MISRA, va fi examinată în termen apropiat și au exprimat deschiderea pentru colaborare în cadrul programului.

        Programul USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” – MISRA, are drept scop îmbunătățirea mediului de afaceri și comerț în Moldova, prin sprijinul acordat instituțiilor guvernamentale din Moldova și sectorului privat în implementarea mecanismelor de liberalizare a comerțului, adoptarea reformelor structurale și de stimulare a afacerilor, precum și îmbunătățirea comunicării strategice dintre actorii sectorului privat și public.

Share: